Parlamentul R. Moldova este „ticsit” de moşnegi şi babe comuniste. Fiecare al patrulea ales al poporului este pensionar. Nu simplu, ci de elită. Dacă un ţăran care a votat „secera şi ciocanul” ridică lunar o pensie de cel mult 500 lei, atunci un deputat ia în mediu 5000 lei. Şi asta nu e tot. Parlamentarul, pe lângă pensie, mai primeşte lunar şi un salariu de circa 7000 lei. Deci, în total circa 12000 lei – bani aruncaţi în vânt, pentru că majoritatea deputaţilor pensionari sunt nişte anonimi.
Irina Codrean
În Parlamentul R. Moldova comuniştii sunt campioni nu numai la numărul de mandate deţinute, ci şi la numărul de pensionari. 21 din 55 de parlamentari PCRM sunt de cel puţin doi ani la pensie. Iată-i: Mircea Anton (66 ani), Nicolae Bondarciuc (67 ani), Serafima Borgan (67 ani), Ludmila Borgula (68 ani), Ivan Calin (73 ani), Ecaterina Cavlac (60 ani), Iosif Chetraru (63 ani), Vladimir Dragomir (64 ani), Valeriu Garev (64 ani), Eva Gudumac (61 ani), Vasile Iovv (66 ani), Alexandru Jdanov (76 ani), Afanasii Mandaji (66 ani), Vadim Mişin (63 ani), Anton Miron (67 ani), Nicolae Oleinic (65 ani), Eugenia Ostapciuc (61 ani), Elena Parpolova (59 ani), Arcadie Pasecinic (66 ani), Maria Postoico (58 ani) şi Dmitrii Todoroglo (64 ani).
E adevărat că şi-n tabăra democraţilor putem găsi pensionari. Nu tot atât de mulţi. Numai doi: Efim Agachi (66 ani) şi Ion Guţu (65 ani), ambii aleşi pe lista Blocului „Moldova Democrată”.
Aleşii poporului pe lângă salariul de circa 7000 lei, lunar mai ridică şi o pensie. Dar, nu pensia medie pe republică – de circa 500 lei –, ci una de zece ori mai mare. De ce? Potrivit Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, deputatul care a ros pantalonii sau fusta de fotoliile din Parlament cel puţin doi ani „are dreptul la pensie calculată în cuantum de 75% din suma tuturor plăţilor lunare ale deputatului în exerciţiu”. Adică ¾ din leafa de deputat sau în cifre – circa 5000 lei. Banii pentru achitarea pensiilor sunt luaţi din bugetul asigurărilor sociale de stat (50%) şi din bugetul de stat (50%).
De exemplu, în Declaraţia sa cu privite la venituri şi proprietate pentru 2007 vicepreşedintele Parlamentului Maria Postoico a scris negru pe alb că venitul obţinut din pensii a constitut 54000 lei. Sau 4500 lei lunar. Pensii la fel de grase sau chiar mai mari ridică şi colegii ei de partid. În total, numai anul trecut statul a cheltuit 1.200.000 lei pentru pensiile actualilor parlamentarilor.
Apropo, potrivit Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, orice deputat care s-a reţinut cel puţin doi ani în Parlament astăzi are o pensie de câteva mii de lei. În lista pensionarilor de elită mai figurează şi membrii Guvernului, chiar şi deputaţii, miniştrii şi alţi funcţionari publici, care au deţinut „funcţii remunerate în aparatele Comitetului Central, comitetelor raionale şi orăşeneşti ale Partidului Comunist din RSSM până la 27 august 1991” etc. E curios şi faptul că persoanele care au deţinut funcţii de conducere în cadrul PC al RSSM au fost incluse în lista „pensionarilor de elită” prin votul majorităţii comuniste în iulie 2004. Prin urmare, numărul beneficiarilor de pensii grase din bugetul de stat a crescut simţitor….
Milioane pentru anonimi
Mai citiţi atent o dată numele deputaţilor pensionari. Vă spune ceva? Numai 3-4 sunt mai „răsăriţi” şi activi în şedinţele parlamentului. Restul, sunt nişte anonimi. Majoritatea nu au deschis măcar o dată gura în plenul Legislativului. Argumente? Citiţi atent stenogramele şedinţelor parlamentului şi număraţi de câte ori apare, de exemplu, numele pensionarului Anton sau Mandaji. Probabil, o dată sau de două ori pe an (!). Eficienţă, nu glumă!
Am încercat să o întrebăm pe Eugenia Ostapciuc, preşedintele fracţiunii parlamentare a PCRM, după ce criterii au fost selectaţi deputaţii comunişti şi din ce cauză majoritatea din ei nu sunt activi la şedinţele plenare a Parlamentului, însă ea a refuzat să vorbească cu noi, motivând că este ocupată.
понедельник, 25 августа 2008 г.
Подписаться на:
Комментарии к сообщению (Atom)
Комментариев нет:
Отправить комментарий