вторник, 30 декабря 2008 г.

Primul interviu on-line!

Zilele trecute am acordat primul interviu on-line. Puteţi să-l citiţi accesând linkul: http://lilianaarnautu.blogspot.com/

Va doresc tuturor La mulţi ani!

пятница, 26 декабря 2008 г.

La mulţi ani!!!



În sfârşit a venit şi iarna, străzile şi copacii au îmbrăcat straie albe, peste tot fiind o atmosferă de sărbătoare. Chiar dacă comuniştii încearcă să "fure" Crăciunul vă sugerez să ignoraţi acţiunile roşilor şi să vă bucuraţi de sărbători. Vă doresc tuturor la mulţi, mulţi ani! Să aveţi un an plin de realizări, bani din belşug şi noroc cu carul. La mulţi ani!!!





Caricaturile este cadoul renumitului caricaturist Alex Dimitrov.

воскресенье, 5 октября 2008 г.

„Internetomania” la Chişcăreni



Locuitorii satului Chişcăreni, raionul Sângerei, de la mic la mare, navighează cu uşurinţă prin reţeaua globală Internet. Copiii, tinerii şi chiar pensionarii vorbesc pe „chat” cu rudele plecate la muncă peste hotare. Oamenii au deprins cu uşurinţă abilităţile de a „mânui” computerul, iar astăzi nici nu-şi imaginează viaţă fără Internet.

Irina Codrean

Zilnic, pensionara Maria Moraru, o femeie zveltă, cu faţa brăzdată de riduri, vine la Centrul comunitar de acces la informaţie şi instruire „Dialog” din sat pentru a se „chat”-ui cu fiica sa, stabilită cu traiul la Bucureşti. Astăzi, mătuşa Maria nu prea are bani pentru un computer. Însă, de un an ea face economii din pensie pentru a-şi cumpăra „bijuteria”. A auzit că un computer costă vreo 4000 lei. În curând, va aduna în portmoneu suma necesară şi va deveni gospodină în adevăratul sens al cuvântului.
„La centru pot vorbi cu fata numai o oră, căci sunt mulţi doritori de a folosi Internentul gratuit. Când am de pus ţara la cale cu fetiţa mea mă cer în ospeţie la o prietenă care are calculator acasă. Însă, nu pot abuza de bunătatea ei mult timp. Până am să-mi cumpăr un computer, mă mulţumesc cu o oră gratuită. Să vorbeşti cu copiii la telefon este mult mai scump. Pe când Internetul ista costă bănuţi. Ştiţi una e să vorbeşti la telefon, dar alta e pe chat. Fata îmi spune ce mănâncă, ce face etc., pe când la telefon numai buna ziua şi la revedere”, ne spune entuziasmată Maria Moraru în timp ce trimitea un mesaj prin e-mail.
Acum pensionara scrie cu uşurinţă texte la calculator. Ea îşi aminteşte că la început găsea cu greu literele de pe tastatură. În doi ani ea deprins abilităţile de scriere a textelor şi navigare pe net. Am întrebat-o la ce îi mai foloseşte Internetul, iar ea, zâmbind, îmi povesteşte cum anul trecut şi-a cumpărat o maşină de spălat prin... Google. „Am scris în Google „maşină de spălat + Chişcăreni” şi am apăsat pe butonul drept de la şoarece. Pe ecran au apărut mai multe texte, de unde am şi aflat telefonul unui consătean care vinde maşină de spălat. Am cumpărat una folosită, dar bună şi ieftină”, povesteşte mătuşa.

Oamenii sunt mai informaţi

Acum cinci ani pentru chişcăreneni internetul era o enigmă. Astăzi, în mai bine de o treime de case din sat poţi găsi un computer. Nu ca piesă de muzeu, ci ca un aparat indispensabil. Cifra posesorilor de computere se majorează lunar. Fiecare se vrea în rând cu lumea. Mulţi şi-au cumpărat computerul din banii trimişi de rude de peste hotare, iar alţii din economii de salarii şi pensii. De fapt, iniţial, computerele au fost cumpărate pentru copii. Însă, după ce au înţeles ce mâncare de peşte e calculatorul şi maturii au devenit dependenţi de net. Astăzi, chişcărenenii spun că datorită tehnicii viaţa lor s-a schimbat radical. „Copii găsesc pe Internet informaţia la temele pe care le învaţă la şcoală, citesc cărţi şi ziare. Noi, cei mai maturi, ne folosim de ele mai mult pentru a comunica cu rudele plecate peste hotare”, spune Andrei Găleanu, un agent economic din sat.
În ultimul timp, localnicii tind să-şi cumpere tehnică mai performantă sau notebook-uri, chiar dacă sunt nevoiţi să plătească o avere. Anul trecut familia Vrabie s-a pricopsit cu un „comp” de ultimă generaţie, adusă direct din Sankt-Petersburg, unde capul familiei a muncit la construcţii. „Am câştigat suficienţi bani pentru familie, dar şi pentru un cadou copiilor. Deseori când sunam acasă feciorii mă rugau să le cumpăr un „notebuc”. Mi-s dragi copii, iar dorinţă lor e o poruncă pentru mine. De unde nu am avut le-am cumpărat un computer performant”, spune Gheorghe Vrabie.

Profesionişti desăvârşitţi

Moda de a conecta gospodăriile la Internet este cauzată de migraţia localnicilor. Circa 500 de persoane muncesc peste hotare, iar tineretul studiază la Chişinău sau în România. Graţie Centrului „Dialog”, de patru ani, oamenii învăţă gratuit cum să „mânuiască” calculatoarele. Ba mai mult, cei care nu au acasă tehnica pot veni la centru pentru a naviga pe net gratuit timp de o oră pe zi. Din discuţiile cu unii localnici cu cunoştinţe avansate în domeniu poţi auzi termeni ca „Pentium VI”, „Download” sau „discuţii pe Messenger” etc. „Beneficiarii învaţă cum să creeze un document Word, să navigheze pe Internet şi să-şi deschidă o poştă electronică. La început tuturor le este greu, însă profesorii de la centru ştiu cum să facă din ei nişte profesionişti desăvârşiţi. Extinderea tehnologiilor informaţionale în sat a schimbat radical viaţa localnicilor din Chişcăreni, cât şi a celor din satele vecine. Oamenii tind să fie informaţi despre evenimentele din ţară şi de peste hotare”, ne-a spus primarul satului Silvia Ţurcanu.

Rudele văzute prin „ochi”

Acum un an, chişcărenenii comunicau cu rudele sale de peste hotare prin e-mail şi chat-uri, însă după ce şi-au instalat web-camere pot să-şi vadă apropiaţii pe monitor. Multora le este greu să pronunţe denumirea acestui aparat, de aceea web-camerele au fost poreclite „ochi”. Victoria Rotaru a văzut pentru prima dată o web-cameră la vecina sa şi de atunci vrea să-şi instaleze un „ochi” şi la computerul său. În timp ce discutam despre cum i s-a schimbat viaţa după apariţia Internetului, fiica sa din Italia s-a conectat la chat. Pensionara cu greu, dar îi tipăreşte rudei câteva fraze: „Buna ziua, fata mea! Ce mai faci? Acasă totu-i ghini…”. Din cauza că mătuşa avea un oaspete, discuţia dintre cele două femei a fost scurtă. La despărţire, însă, Victoria Rotaru îi spune fiicei sale să-i trimită un „ochi” din Italia. „Ce fel de ochi?”, întreabă nedumerită moldoveanca. „Se pune la drăcăria asta de unde îţi scriu eu. Toţi au câte un „ochi” şi dacă îl aprinzi cu cine vorbeşti apare pe ecran. Aşa am văzut-o pe Varvara, pe Ileana…”, îi explică mătuşa fiicei sale.
Cu greu, dar ruda a înţeles că mătuşa vrea o web-cameră şi ca s-o liniştească i-a promis să-i cumpere una săptămâna viitoare.
Pe o altă săteancă am surprins-o lăudându-se nepoatei cu cizmele noi-nouţe. Femeia nu pierdea timpul cu explicaţii despre croială şi culoare. Ea a pus în faţa monitorului încălţămintea, iar nepoata de la celălalt capăt al net-ului se dădea cu părerea. Tot prin „ochi”, femeia a văzut ce şi-a cumpărat nepoata din Italia…
Seara chişcărenenii cu calculatoare discută despre tehnică, despre site-uri şi despre ultimele noutăţi aflate pe portalurile informative din R. Moldova şi de peste hotare. Oamenii sunt mulţumiţi că Internetul a mai redus din distanţa dintre ei şi rudele lor plecate peste hotare….

четверг, 4 сентября 2008 г.

Cainii latra, iar caravana merge inainte...

An de an, Curtea de Conturi atenţionează instituţiile de stat că irosesc fără cap milioane şi milioane de lei din buzunarul contribuabililor, recomandând totodată Procuraturii Generale şi Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei să-i pedepsească pe vinovaţi. Însă, pare-se, oamenii legii nu au timp să lupte cu cei care aruncă în vânt banii publici. În ultimii trei ani au fost intentate doar nouă dosare penale pe numele funcţionarilor risipitori, însă numai unul a ajuns în instanţa de judecată.

Curtea de Conturi (CC) nu a ascuns niciodată câţi bani aruncă în vânt ministerul X sau Consiliul raional Y. Le-a făcut din deget celor certaţi cu bunul simţ, însă cei cu musca pe căciulă au continuat să cheltuiască aiurea milioanele de lei. Potrivit rapoartelor CC, în anul 2005 ministerele şi alte instituţii de stat au folosit banii publici contrar destinaţiei iniţiale, au făcut depăşiri de cheltuieli de buget sau au utilizat fraudulos 68 de mln. de lei, în 2006 – 199 mln. lei, iar în 2007 – 219 mln. lei. Conform legislaţiei, Curtea nu este în drept să-i tragă la răspundere pe funcţionarii risipitori, dar este obligată să informează de fiecare dată PG şi CCCEC despre rezultatele controalelor financiare. Însă, datele statistice demonstrează că cele două instituţii de drept, intenţionat sau nu, trec cu vederea nelegiuirile scoase în vileag de CC.
Ne-am propus să aflăm câte dosare penale a intentat CCCEC şi, respectiv, PG în baza sesizărilor Curţii de Conturi în perioada 2004-2007 şi câţi funcţionari de stat au fost pedepsiţi. CCCEC ne-a declarat că a pornit şapte cauze penale în baza materialelor CC, iar alte trei au fost anexate la dosare anterior intentate. S-au ales cu dosare penale: primarii oraşului Criuleni, „pentru cauzarea prejudiciului intereselor publice în sumă de 453727 lei”; factorii de decizie ai Consiliului de Expertizare Medicală a Vitalităţii, pentru acordarea ilicită a gradelor de invaliditate; persoane cu funcţii de răspundere ai Ministerului Finanţelor, pentru încheierea unui contract de gaj fără a fi autentificat notarial; contabilul-şef al Asociaţiei interraionale de producţie, reparaţie şi exploataţie din oraşul Hânceşti, pentru sustragerea mijloacelor băneşti în sumă de 7521 lei; factorii de decizie ai Departamentului Agroindustrial „Moldova-Tutun”, „pentru cauzarea prejudiciului în sumă de 238200 lei ca urmare a comercializării patrimoniului statului”; factorii de decizie ai fostului Departament al Privatizării şi Administrare a Proprietăţii de Stat, pentru cauzarea prejudiciului şi intereselor publice la înregistrarea ÎM „Air Moldova”; persoanelor cu funcţii de răspundere din cadrul şcolii nr. 10 din mun. Chişinău, pentru delapidarea mijloacelor băneşti destinate achitării burselor. Atât! Curios este faptul că doar dosarul contabilului-şef al Asociaţiei interraionale de producţie, exploataţie si reparatie din oraşul Hânceşti a ajuns în instanţa de judecată. Atenţie! Reclamata a prejudiciat bugetul de stat cu 7521 lei. (!)
Care este soarta celorlalte dosare intentate de CCCEC? Trei au fost clasate, iar alte trei se prăfuiesc şi astăzi pe mesele angajaţilor instituţiei. Au scăpat de răspundere penală oficialii de la Ministerul Finanţelor şi Departamentului Agroindustrial „Moldova-Tutun”, pentru că „faptele lor nu întrunesc elementele infracţiunii”, dar şi ex-primarul de Criuleni care între timp decedase.
În lista persoanelor anchetate de CCCEC nu figurează miniştri, ambasadori sau directori de instituţii de stat care au folosit banii publici contrar destinaţiei iniţiale. Potrivit ultimului raport al CC privind gestionarea fondurilor publice în anul 2007 Ministerul Finanţelor, misiunile diplomatice, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Educaţiei sunt în topul celor care au risipit cei mai mulţi bani publici. În aceste cazuri, organele de anchetă încă nu şi-au dat verdictul. De ce? „Pe parcursul anului 2007, în cadrul şedinţelor de lucru a Consiliului Consultativ au fost examinate materialele controalelor CC ce urmează a fi propuse spre remitere după competenţa CCCEC”, ne-au explicat oficialii de la CCCEC.
Am solicitat oficial şi de la Procuratura Generală lista dosarelor intentate în baza materialelor Curţii de Conturi. În răspuns – nimic. Şi asta chiar dacă a trecut mai bine de o lună.
La şedinţa Parlamentului din 3 iulie a.c. Ala Popescu, preşedintele Curţii de Conturi, a declarat că în ultimii ani în baza materialelor instituţiei pe care o conduce au fost intentate nouă dosare penale. Alte detalii şefa CC nu a mai oferit. Dacă şapte dosare sunt meritul CCCEC, atunci, pare-se, alte două au fost intentate de Procuratura Generală. Care e soarta acestor dosare, PG nu a dorit să ne spună. De ce? Nu cumva au fost intentate unor găinari sau nu au mai ajuns în instanţa de judecată din „lipsa elementelor infracţiunii”?
În ultimii şapte ani peste 30 de miniştrii au fost demişi din funcţie din diverse motive. Mulţi au fost concediaţi cu mare scandal, fiind acuzaţi de corupţie, incompetenţă, abuz în serviciu sau pentru trafic de influenţă. La scurt timp, însă, majoritatea foştilor miniştrii au obţinut alte fotolii. Printre cei care au fost demişi pentru că au făcut abuz de funcţia sa şi au comis furturi din avutul sau bugetul de stat sunt: Anatol Cupţov ex-ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor; Victor Gaiciuc, ex-ministrul Apărării; Vasile Iovv, ministru al Transporturilor; Constantin Mihăilescu, fostul ministru al Ecologiei şi Resurselor Naturale. La una din şedinţele în plen din anul curent, deputatul Vitalia Pavlicenco a cerut Aparatului Guvernului informaţii privind numărul dosarelor intentate pe numele miniştrilor care au prejudiciat bugetului public. Oficialii de la guvern i-au spus că „nici unul dintre miniştrii demişi din 2001 încoace nu i-a fost deschis vreun dosar penal pe motiv că nu au fost depistate cazuri de implicare în activităţi infracţionale a foştilor membrii ai guvernului”, se menţionează în răspunsul Aparatului Guvernului.
Cine, totuşi, este veriga slabă? Mircea Eşanu, secretarul Alianţei Anticorupţie, a declarat că fiecare organ de anchetă îşi are rolul său în investigarea şi demonstrarea unui caz de fraudarea banilor publici. Astfel că, în opinia lui, dacă din numărul total de dosare instrumentate în instanţa de judecată ajung puţine, înseamnă că poate fi considerat vinovat de nepedepsirea funcţionarilor hoţi atât CCCEC cât şi PG. Ala Popescu a declarat că CC are obligaţia să informeze organele de anchetă despre încălcările depistate. De restul răspund organele de anchetă. Deci, unii „latră”, funcţionarii sunt ocoliţi de buchea legii, iar banii continuă să dispară din buzunarul statului …

понедельник, 1 сентября 2008 г.

Gafe de Ziua Limbii Romane!!!

R. Moldova şi-a declarat independenţa în 1992. Cea mai sudic-vestică localitate din R. Moldova se numeşte Djurdjuleşti. Acvila de pe drapelul de stat al republicii a fost „înlocuit” cu un liliac. Aceste „adevăruri” au fost făcute publice de conducătorii unor instituţii în ajunul sărbătorilor „Ziua Independenţei” şi „Limba Noastră cea Română”.

De Ziua Independenţei, Primăria mun. Bălţi şi-a propus să organizeze un program cultural „la patru ace”, însă… s-a făcut de râs încă înainte de data de 27 august. Angajaţii primăriei au plasat lângă sediul instituţiei un panou de vreo doi metri pe care era scris „1992-2008” – 1992, în opinia comuniştilor de la Bălţi, este anul când R. Moldova şi-a declarat independenţa. Mai târziu, autorităţile locale şi-au reparat greşeala, cerându-şi chiar scuze de la bălţeni. Dar, ce folos… Moldova deja ştie ca Bălţiul nu ştie….

Subalternii ex-ministrului Transporturilor, Miron Gagauz, actualmente directorul ÎS „Calea Ferată din Moldova”, au dat-o şi ei în bară în ajunul sărbătorii „Limba noastră cea română”. CFM-iştii au rebotezat satul Giurgiuleşti în Djurdjuleşti. Potrivit „Calea Ferată din Moldova”, recent a fost deschisă o nouă cursă Cahul-Djurdjuleşti. Şi asta după ce statul a pompat milioane şi milioane de lei în construcţia portului şi căii ferate Giurgiuleşti-Cahul, iar mass-media pro-Voronin au cheltuit sute de tone de vopsea tipografică scriind despre proiectul secolului de la GIURGIULEŞTI. Dacă tovarăşii lui Gagauz ar fi deschis nomenclatorul localităţilor din R. Moldova ar fi văzut că cea mai sudică localitate din R. Moldova se numeşte Giurgiuleşti, dar nu Djurdjuleşti.

La 30 august, Biblioteca Alba Iulia şi-a sărbătorit a 10-a aniversare, la eveniment participând zeci de oaspeţi din R. Moldova şi din România. Scuarul bibliotecii a fost „împodobit” cu panglici de culoarea tricolorului, diverse mesaje dedicate cărţii etc. Din greşeală organizatorii au arborat drapelul de stat la intrarea în bibliotecă cu „tălpile-n sus”. Adică acvila pe de steagul R. Moldova atârna ca un liliac. Nimeni, absolut nimeni nu a observat această greşeală.

La intrarea în Aleea Clasicilor, primăria capitalei a amplasat două panouri. Pe unul scria că pe 31 august basarabenii sărbătoresc „Limba Noastră cea Română”, iar pe altul „Limba Noastră”. „Gafa” primăriei a fost un colac salvator pentru jurnaliştii de la mediile obediente puterii, care au folosit în reportajele lor imagini cu panoul „Limba noastră”. Totodată, în reportaje nu a fost menţionată niciodată denumirea de „Limba Noastră cea Română”, jurnaliştii preferând să o numească doar „Limba Noastră”…

Perla zilei de 31 august îi aparţine ministrului Culturii şi Turismului Artur Cozma. Într-un interviu acordat jurnaliştilor oficialul a declarat că „în 1991, poporul moldovenesc a obţinut două mari victorii – Independenţa R. Moldova şi limba ei de stat”. No comment!

Ziua Independenţei a fost un prilej pentru guvernanţi ca să-şi scoată în evidenţă succesele, însă „limba noastră” i-a dat iarăşi de gol pe comunişti. Din mesajul de felicitare al preşedintelui Voronin am aflat: „Acum opt ani nici nu bănuiam că astăzi vom avea noi centrale electrice, căi ferate, autostrăzi şi porturi, că majoritatea satelor vor fi asigurate cu gaze naturale şi cu legătură telefonică şi legătură la internet. Nimeni nu a ştiut acum opt ani că veniturile biudjetului vor creşte de câteva ori iar cea mai mare parte a cheltuielilor vor fi făcute pentru renaşterea socială. Nimeni n-ar fi crezut că va dispărea crima organizată, iar oamenii de afaceri nu numai că vor scăpa de racketul grupărilor criminale dar şi pe impozitul pe beneficiu….” Termenul „biudjet” nu se regăseşte în DEX, dar nici în „Dicţionarul moldo-român” al lui Vasile Stati. Atunci în ce limbă vorbeşte şeful statului? Română – nu! Moldovenească – nu! Poate, păsărească? Sau voronească?

пятница, 29 августа 2008 г.

„Intrarea lui Vladimir în „Ierusalim”

Ieri, Vladimir Voronin şi camarazii de partid – Marian Lupu, Zinaida Greceanâi, Iurie Roşca etc. au participat la slujba de Sfânta Maria ţinută la Mănăstirea Căpriana, reconstruită doar pe banii enoriaşilor… În faţa credincioşilor VVor, promotorul înrăit al comunismului, a recunoscut în public că sovieticii au comis păcate distrugând biserici şi mănăstiri… Şeful statului a spălat creierii enoriaşilor, care erau „ochi şi urechi”, încercând să-i convingă că el, cel mai credincios comunist de pe planetă, a fost preocupat de soarta bisericilor, în timp ce democraţii tăceau mâlc şi îşi căutau de politică. La finele „predicii” ultimului vojdi lipsea doar un „Amin”, cântat în strană. După ce şi-a finisat treburile de preşedinte, VVor a făcut o mică plimbare prin ograda Mănăstirii, unde şi-a etalat ifosele de boier în faţa la câteva sute de săraci…. La intrarea în mănăstire oamenii comercializau nestingherit pălării, genţi şi alte obiecte de artizanat… Câteva dudui îmbrăcate în straie naţionale încercau să-i atragă atenţia preşedintelui cu o pălărie şi o traistă dată pe degeaba. Fără a sta mult pe gânduri VVor şi-a cumpărat o pălărie de paie. Deşi aceasta costa 300 de lei, Volodea i-a plătit femeii 500 de lei. Apoi, s-a mai plimbat prin mulţime scărpinându-se la burta sătulă, a reprodus nechezatul unui armăsar în faţa câtorva elevi adunaţi să-i cânte boierului, a servit un pahar cu vin, a încercat să facă curte câtorva femei de prin localitate, nu Zianidei Pavlovna, vorba preşedintelui… Doar rugăciunile din timpul slujbei mai amintea ce eveniment are loc în ziua cu pricina. În rest, atenţia preoţilor şi a enoriaşilor era concentrată mai mult spre VVor decât la sărbătoarea Sfânta Maria. Comportamentul lui VVor nu rezistă criticilor. Văzând toate acestea la televizor m-am întrebat: ce au sărbătorit credincioşii la Mănăstirea Căpriana? Sfânta Maria sau „Intrarea lui Vladimir în „Ierusalim”?

(De fapt o imagine face cit o mie de cuvinte...) Mai jos este un reportaj video despre sarbatoarea lui VVOr... http://www.jurnaltv.md/?article=733

среда, 27 августа 2008 г.

Reportaj din India şi Pakistan

La 25 km de oraşul Grigoriopol în direcţia „capitalei” autoproclamatei republici moldoveneşti nistrene este situată cea mai „asiatică” localitate din Republica Moldova - India. Pentru a ajunge de la Chişinău în India trebuie să repeţi, pe alocuri, un fel de odisee a lui Cristofor Columb. India moldovenească este o localitate-pitic, situată pe malul stâng al Nistrului, iar pe harta rutieră a R. Moldova satul apare ca un punct minuscul, parcă izolat de restul lumii. India nu este legată de localităţile învecinate cu drumuri asfaltate sau, cel puţin, acoperite cu pietriş. Prima ideea care îţi vine în cap - India din R. Moldova este o greşeală de tipar a cartografilor. Dar, răsfoind nomenclatorul localităţilor din R. Moldova, ne-am dat seama că India, într-adevăr, există. La drum!

O cursă directă Chişinău-India nu este şi nici nu a fost vreodată. Pentru a ajunge din capitală în India, am luat autobuzul până în oraşul Grigoriopol, apoi - un microbuz până în comuna Butor, unde mă aşteptam să găsesc un indicator spre India. Nu există nici aşa ceva. Butorenii, puţin miraţi de interesul nostru faţă de această localitate, ne-au explicat că trebuie să coborâm spre Nistru, unde se vedeau lanuri de porumb şi de floarea-soarelui. „Puţini merg într-acolo. Drumu-i rău, bătătorit doar de vite şi de cele câteva familii care îşi duc traiul acolo. Aveţi noroc că n-a plouat. Altfel, nu ştiu dacă mai ajungeaţi în India…”, ne-a spus Ion Cucuruzac, un bărbat de vreo 40 de ani, cu faţa arsă de soare, care ne-a condus până pe la marginile comunei Butor.

Din vârful dealului se vedea ca în palmă râul Nistru, semănăturile şi păşunile. Mai puţin - cele câteva case, unde, potrivit lui Ion, se ascunde satul India. „Uitaţi-vă, la vreo trei kilometri de aici, se vede un ostrov de copaci. Acolo-i India. De fapt, oamenii numesc satul ista „Insula”, pentru că, atunci când se revarsă Nistru, totul este acoperit de ape, doar India rămâne neatinsă. De ce? Acolo locul e mai înalt”, ne lămureşte cu răbdare călăuza noastră.
Vara aceasta, indienii au scăpat de furia apelor. Oamenii, ajutaţi de autorităţile locale, au întărit digurile, care, de astă dată, au rezistat. Locuitorii din India au fost mai puţin norocoşi în 1969, când apele le-au înghiţit toate semănăturile şi livezile de caişi, dar nu şi casele lor. Ion îşi aminteşte că, atunci, indienii au fost izolaţi câteva săptămâni de civilizaţie, fiind aprovizionaţi cu apă potabilă şi produse alimentare de rudele din Butor, care ajungeau la casele lor doar cu barca.

În drum spre India - la fel ca şi Columb cândva, altundeva -, am avut surpriza să descoperim o altă „ţară” - Pakistan. Aşa este poreclită de localnici mahalaua de la graniţa comunei Butor cu moşiile satului India. „India este un nume exotic, de aceea oamenii s-au gândit mult timp ce denumire să aibă şi cătunul nostru, căruia îi ziceam cândva „Celălalt sat”. Acum douăzeci de ani, un localnic a propus în glumă ca aici să fie Pakistan. Oamenilor le-a plăcut ideea şi aşa a fost numit satul. Pakistan are un teritoriu foarte mic, de aceea pe hartă nu-l poţi găsi”, spune Ion Cucuruzac.
În Pakistan locuiesc vreo zece familii. Însă, între pakistanezii şi indienii din Moldova, spre deosebire de cei din Asia, relaţiile sunt calde, localnicii din ambele sate fiind rude şi cumetri. Ba mai mult, câteva familii sunt constituite dintre soţii pakistaneze şi soţi indieni. Fiindcă numărul familiilor din cele două localităţi este mic, la nunţi şi cumătrii toţi băştinaşii pot fi întâlniţi la aceeaşi masă. „Între ţările India şi Pakistan este în permanenţă război, dar la noi e pace… De sărbători, aici e veselie mare, jucăm hore, dar şi dansuri moderne. Orice, numai să ţopăim. Hora o cunoaştem de la bunici şi străbunici…”, mai spune Ion.
Bunăoară, cel mai bun prieten al pakistanezului Mihai Cucuruzac este indianul Vasile Solomonenco. Băieţii, ambii de 12 ani, învaţă în aceeaşi clasă la şcoala din Butor. I-am surprins jucând fotbal pe pârloagele dintre mahalaua Pakistan şi satul India. „În India, sunt puţini copii. Doar şapte. Nu prea ai cu cine te juca. De aceea vin în Pakistan, la Mihai”, ne spune Vasile, vădit ruşinat şi incomodat de întrebările unui străin.
Cinci km pe zi, 100 km pe lună, 900 km pe an, circa 10.000 km în 11 ani de şcoală va face Vasile şi ceilalţi copii din India, mergând pe jos până la şcoala din Butor şi înapoi. Exact cât ai ajunge până în ţara India şi înapoi… Cel mai greu le este copiilor iarna şi pe timp de ploaie, căci atunci drumul din India în Butor via Pakistan este impracticabil. „Ne sculăm mai dimineaţă şi încet-încet ajungem la şcoală. Ce să facem? Doar n-o să stăm fără carte… La şcoală ne este cel mai interesant pentru că ai cu cine te juca. Împreună cu băieţii din Pakistan suntem zece, suficient pentru o partidă de fotbal. Totuşi, în sat nu e ca la şcoală, unde mai vezi şi fete…”, ne mărturiseşte Vasile.

La intrare în India ne-au întâlnit trei vaci care păşteau în linişte în apropierea cimitirului satului. Locul de veci al locuitorilor din India este în delăsare. Mormintele indienilor sunt „aruncate” la întâmplare, uitate chiar şi de rude. Totuşi, am găsit câteva cruci proaspăt vopsite în albastru, dovadă că, la Paştele Blajinilor, răposaţii sunt pomeniţi de apropiaţi. În cimitir am găsit doar un mormânt mai nou, dar şi acesta nu avea plăcuţă.
În timp ce intram în localitate, pe unica stradă din sat, numită Frunze, a apărut o bătrânică de vreo 70 de ani. Femeia ne-a dat bineţe şi, binevoitoare, ne-a întrebat pe cine căutăm în India. Aflând că venim tocmai de la Chişinău, mătuşa Sonia Poiată ne-a invitat la ea acasă. „Casa mea e la o aruncătură de băţ. Morţii nu vă mai spun nimic, dar eu am ce să vă povestesc”, zice femeia, luându-mă de braţ.
Bătrâna ne-a spus că astăzi indienii şi pakistanezii sunt înmormântaţi în satele vecine - Butor sau Taşlâc. Mai rar în India. Motivul - vecinii au biserică şi cimitir bine amenajat, iar India nu mai are nimic. Mătuşa Sonia afirmă că locuitorii satului l-au supărat pe Dumnezeu, de aceea India, încet-încet, moare. „În partea asta de lume primii oameni s-au stabilit cu traiul pe teritoriul satului India. Mai târziu, nepoţii şi strănepoţii lor s-au mutat pe deal. Aşa au apărut Butor şi Taşlâc. Cândva, am avut şi noi biserică în sat. La sfârşitul războiului doi mondial, bolşevicii au închis-o. Peste ani, orbiţi de ideologia comunistă, oamenii au distrus-o, punând piatra sfântă la temelia caselor lor. Toţi acei care au pângărit lăcaşul sfânt au sfârşit rău, iar copiii lor au abandonat satul…”, povesteşte mătuşa Sonia, arătându-ne locul unde cândva se ridica biserica satului, iar acum pasc vacile.

Astăzi, în India sunt vreo 30 de case, dar mai bine de jumătate sunt pustii. Păşind pe singura uliţă a satului, baba Sonia numără cocioabele fără stăpân. „Cumătra Ileana a murit doi ani în urmă, iar moş Feghea - acum un an. Copiii lor au plecat la Moscova să muncească, lăsând averea părinţilor în voia sorţii. Lumea fuge de sapă… De fapt, tinerii nu vor să trăiască în India, se mută în alte sate, unde sunt mai mulţi localnici”, spune aproape în şoaptă femeia.
În sat au rămas practic numai bătrâni. Ca şi baba Sonia, ei sunt solitari. Trăiesc din pensia care le este adusă acasă de poştăriţa din Butor şi din prelucrarea pământului. O altă sursă de hrană sunt vacile. Fiecare familie are cel puţin două capete. „Vaca este un animal sfânt pentru noi, aşa ca şi la indienii de lângă ocean. Numai că noi nu ne închinăm la animale, ci ne hrănim cu dânsele”, spune râzând mătuşica.
O dată pe săptămână, localnicii merg împreună la piaţă în satul vecin, căci în India nu e nici zare de magazin. Drumul, zic ei, nu le pare lung, fiindcă au ocazia „să mai iasă din bârlog”. În India sunt şi câteva familii mai tinere. Trecuţi de 40 de ani, stăpânii caselor şi-au găsit un rost în regiune şi nu doresc să-şi păsărească baştina. Majoritatea trăiesc din agricultură, iar dacă anul nu-i rodnic - pleacă la munci în Rusia. Numai pentru o perioadă, căci în India îi aşteaptă soţia şi copiii.
„Aici e un colţ de rai. Nistru bogat în peşte e la un pas de casă, pământurile sunt roditoare, iar păşunile mănoase. Păcat că tinerii nu preţuiesc ce ne-a oferit Dumnezeu şi pleacă în lume în căutarea fericirii”, ne spune Petru Guseinov, unul din locuitorii mai tineri ai satului.

Trăind într-o văgăună, locuitorii din India şi Pakistan se bucură de orice oaspete. Aceştia, când întâlnesc vreun drumeţ, indiferent de unde vine, mai întâi îi dau bineţe, după care îl invită la o discuţie amicală. Cu pakistanezul Petru Vărgatu am făcut cunoştinţă în timp ce mă deplasam spre Pakistan. Bărbatul mergea alene pe drumul hopuros şi, când m-a văzut, a afişat un zâmbet, întinzându-mi mâna, şi mi-a spus sec: „Petea!”. După ce i-am strâns mâna, Petea m-a întrebat de unde vin şi ce am pierdut în India… Faptul că eram de pe malul celălalt al Nistrului nu l-a deranjat pe pakistanez. Din potrivă, bărbatul era curios să afle cum e acum la Chişinău. „Am fost când eram mic, din văgăuna asta ieşim foarte rar. Mi-a plăcut mult oraşul. Mai aveţi mulţi copaci pe străzi, ca înainte? Când am fost la voi, m-am plimbat şi cu troleibuzul…”, mi-a depănat Petru amintirile sale din copilărie.

Sava Cucuruzean, directorul şcolii din Butor, ne-a spus că doar satul India figurează în documentele oficiale, Pakistanul fiind o invenţie a localnicilor. India a apărut acum 200 de ani, după ce mai mulţi localnici s-au mutat, treptat, cu traiul în satul Butor. Deşi, la prima vedere, satul pare izolat de restul lumii, oamenii nu se simt uitaţi. „Nu trăim chiar la capătul pământului! Până la traseul Grigoropol-Tiraspol sunt vreo şapte kilometri, o nimica toată pentru nişte oameni sănătoşi, care trăiesc într-o zonă pitorească cum e India”, ne-au spus mai toţi sătenii cu care am vorbit.
Indienii nu sunt uitaţi nici de agitatorii diferitor partide politice în timpul campaniilor electorale. Ei vin în India pentru a-i convinge pe săteni să dea votul pentru un partid sau altul. De fapt, politica îi interesează în ultimul rând pe indieni. Ei evită să vorbească despre relaţiile complicate dintre Chişinău şi Tiraspol. „Noi trebuie să trăim în pace. Problemele dintre cele două maluri pot fi rezolvate fără vărsări de sânge. În 1992, războiul n-a ajuns aici, în India. Nu dă Doamne ca străşnicia de atunci să se mai repete…”, ne-a spus mătuşa Sonia la despărţire.

понедельник, 25 августа 2008 г.

Pensionarii de elita

Parlamentul R. Moldova este „ticsit” de moşnegi şi babe comuniste. Fiecare al patrulea ales al poporului este pensionar. Nu simplu, ci de elită. Dacă un ţăran care a votat „secera şi ciocanul” ridică lunar o pensie de cel mult 500 lei, atunci un deputat ia în mediu 5000 lei. Şi asta nu e tot. Parlamentarul, pe lângă pensie, mai primeşte lunar şi un salariu de circa 7000 lei. Deci, în total circa 12000 lei – bani aruncaţi în vânt, pentru că majoritatea deputaţilor pensionari sunt nişte anonimi.

Irina Codrean

În Parlamentul R. Moldova comuniştii sunt campioni nu numai la numărul de mandate deţinute, ci şi la numărul de pensionari. 21 din 55 de parlamentari PCRM sunt de cel puţin doi ani la pensie. Iată-i: Mircea Anton (66 ani), Nicolae Bondarciuc (67 ani), Serafima Borgan (67 ani), Ludmila Borgula (68 ani), Ivan Calin (73 ani), Ecaterina Cavlac (60 ani), Iosif Chetraru (63 ani), Vladimir Dragomir (64 ani), Valeriu Garev (64 ani), Eva Gudumac (61 ani), Vasile Iovv (66 ani), Alexandru Jdanov (76 ani), Afanasii Mandaji (66 ani), Vadim Mişin (63 ani), Anton Miron (67 ani), Nicolae Oleinic (65 ani), Eugenia Ostapciuc (61 ani), Elena Parpolova (59 ani), Arcadie Pasecinic (66 ani), Maria Postoico (58 ani) şi Dmitrii Todoroglo (64 ani).
E adevărat că şi-n tabăra democraţilor putem găsi pensionari. Nu tot atât de mulţi. Numai doi: Efim Agachi (66 ani) şi Ion Guţu (65 ani), ambii aleşi pe lista Blocului „Moldova Democrată”.
Aleşii poporului pe lângă salariul de circa 7000 lei, lunar mai ridică şi o pensie. Dar, nu pensia medie pe republică – de circa 500 lei –, ci una de zece ori mai mare. De ce? Potrivit Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, deputatul care a ros pantalonii sau fusta de fotoliile din Parlament cel puţin doi ani „are dreptul la pensie calculată în cuantum de 75% din suma tuturor plăţilor lunare ale deputatului în exerciţiu”. Adică ¾ din leafa de deputat sau în cifre – circa 5000 lei. Banii pentru achitarea pensiilor sunt luaţi din bugetul asigurărilor sociale de stat (50%) şi din bugetul de stat (50%).
De exemplu, în Declaraţia sa cu privite la venituri şi proprietate pentru 2007 vicepreşedintele Parlamentului Maria Postoico a scris negru pe alb că venitul obţinut din pensii a constitut 54000 lei. Sau 4500 lei lunar. Pensii la fel de grase sau chiar mai mari ridică şi colegii ei de partid. În total, numai anul trecut statul a cheltuit 1.200.000 lei pentru pensiile actualilor parlamentarilor.
Apropo, potrivit Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, orice deputat care s-a reţinut cel puţin doi ani în Parlament astăzi are o pensie de câteva mii de lei. În lista pensionarilor de elită mai figurează şi membrii Guvernului, chiar şi deputaţii, miniştrii şi alţi funcţionari publici, care au deţinut „funcţii remunerate în aparatele Comitetului Central, comitetelor raionale şi orăşeneşti ale Partidului Comunist din RSSM până la 27 august 1991” etc. E curios şi faptul că persoanele care au deţinut funcţii de conducere în cadrul PC al RSSM au fost incluse în lista „pensionarilor de elită” prin votul majorităţii comuniste în iulie 2004. Prin urmare, numărul beneficiarilor de pensii grase din bugetul de stat a crescut simţitor….

Milioane pentru anonimi

Mai citiţi atent o dată numele deputaţilor pensionari. Vă spune ceva? Numai 3-4 sunt mai „răsăriţi” şi activi în şedinţele parlamentului. Restul, sunt nişte anonimi. Majoritatea nu au deschis măcar o dată gura în plenul Legislativului. Argumente? Citiţi atent stenogramele şedinţelor parlamentului şi număraţi de câte ori apare, de exemplu, numele pensionarului Anton sau Mandaji. Probabil, o dată sau de două ori pe an (!). Eficienţă, nu glumă!
Am încercat să o întrebăm pe Eugenia Ostapciuc, preşedintele fracţiunii parlamentare a PCRM, după ce criterii au fost selectaţi deputaţii comunişti şi din ce cauză majoritatea din ei nu sunt activi la şedinţele plenare a Parlamentului, însă ea a refuzat să vorbească cu noi, motivând că este ocupată.